Am invatat ca oamenii vin si pleaca. Vin impreuna si pleaca
impreuna. Si indiferent de cat de mult te strofoci sa ii tii langa tine pentru
ca iti pasa de ei, la un moment dat vor pleca. Cunosti pe cineva special.
Cunosti pe cineva cum nu a mai fost inainte. Vrei sa o iei de mana si sa fugiti
departe. Ah, acea dorinta puerila de a fugi departe de responsabilitati. Vrei
sa fugi, dar nu poti. Ea are prieteni. Prieteni la care tine asa cum tii tu la
ea. Pacat ca nu isi da seama. Pacat... Nu vrea sa isi lase prietenii. O
intelegi. Si tu ai face la fel, dar cum ramane cu focul care arde in tine?
Focul care te face sa o saruti pe buzele ei moi, pe gatul sensibil, pe corpul
ei cu piele fina, focul care te face sa o saruti pe EA. Cum ramane cu dorinta
incontrolabila de a o strange in brate? Nu ramane nimic. Ea alege sa plece, iar
tu ramai cu focul. Focul acela arde in tine, arde pentru a-i proteja pe
ceilalti... Dar chiar si asa, cand flacara se va stinge, tu vei fi gol. Atat de
simplu. Gol. Fara dorinta de a mai iubi. Ea a plecat definitiv, cu tot cu
prietenii ei. Si tu ramai singur. Singur sa infrunti tot ce se arunca in fața.
Singur va trebui sa depasesti obstacolele, singur le vei depasi si tot singur
vei invata ca o persoana speciala va avea mereu un loc special in inima ta.
Sigur vei fi mai puternic cand totul se va termina, dar vei fi oare mai
fericit?
Oamenii vin si pleaca. Si tu nu poti face nimic. Doar sa traiesti
momentul.
S.S.
